Politică

Raluca Turcan: Ministerul Educației, târât într-un nou scandal de corupție de Andronescu și Costoiu

Publicat cu

pe

Fostul ministru PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, și actualul ministru pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, au târât Ministerul Educației într-un nou scandal de corupție, după ce au intrat în atenția procurorilor DNA pentru modul în care au atribuit, în 2002, monopolul de tipărire şi distribuire a tuturor diplomelor şcolare şi universitare, fără licitaţie, fără respectarea legii, susține vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, într-un comunicat de presă.

Conform comunicatului citat, prin Convenţia 29211/2002 pregătită de fostul secretar general Mihnea Costoiu şi fostul ministru Ecaterina Andronescu, ministerul a pierdut evidenţa tuturor diplomelor din 2002 încoace. Monopolul a fost instituit pe o perioadă nedeterminată, iar Romdidac a primit dreptul exclusiv de a gestiona hârtie specială, precum şi tipărirea şi distribuirea formularelor de diplome/certificate.

”Este de neimaginat ca un fost ministru să spună acum atât de senin că nu știe ce a semnat. Ecaterina Andronescu nu are dreptul să declare că „nu ştia” faptul că Romdidac este firmă privată. Când nu ştii, nu stai într-o funcţie publică, nu semnezi acte care aduc prejudicii banului public”, spune vicepreședintele PDL Raluca Turcan, ministru al Educației în Guvernul Alternativă.

Potrivit vicepreședintelui PDL, acordarea acestui contract este dovada corupţiei instaurate la cel mai înalt nivel în Ministerul Educaţiei Naţionale, iar încercările ministrului Costoiu de a impune o altă hotărâre de Guvern prin care să ascundă actul ilegal încheiat cu Romdidac sunt de domeniul penal.

”Hoţii încearcă să-şi ascundă urmele. Acum ştim de ce USL tolerează corupţia în şcoli: peştele de la cap se-mpute! PDL cere premierului Victor Ponta să stopeze această iniţiativă a d-lui Costoiu şi să nu tolereze corupţia în Ministerul Educaţiei Naţionale”, afirmă vicepreședintele PDL.

De asemenea, Raluca Turcan cere ministrului Costoiu şi fostului ministru Andronescu să spună public de ce era nevoie de un intermediar în tipărirea şi distribuirea diplomelor în condițiile în care existau instituții ale statului, precum Imprimeria Națională sau Imprimeria BNR, care puteau să se ocupe de acest domeniu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version