Politică

Raluca Turcan: Dragnea să clarifice de ce s-a luptat atât de aprig singur să ajungă în funcţia de preşedinte al PSD

Publicat cu

pe

Vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, i-a cerut președintelui PSD, Liviu Dragnea, să clarifice “de ce s-a luptat atât de aprig singur” să dețină șefia partidului, subliniind că în următoarele luni de guvernare, social-democrații mai au de realizat 80% din promisiunile făcute românilor în 2012.

Liderul liberal ii solicită lui Liviu Dragnea să clarifice dacă “a dorit neapărat să aibă SPP-ist” sau “a dorit să-l forţeze pe Victor Ponta să dea doar Ordonanţe de Urgenţă pentru că nu poate trece legi prin Parlament din cauza absenteismului colegilor senatori şi deputaţi?”.

“Sau ca să ceară (n.r – Liviu Dragnea) legitimitate şi putere politică pentru a guverna în interesul românilor?”, a mai declarat Raluca Turcan despre alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD.

Potrivit Ralucăi Turcan, acum un an, pe Arena Naţională, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au promis– “un proiect de a uni şi construi”, dar “acum vedem că PSD dezbină şi demolează”.

“Prin Ordonanţe de Urgenţă dă amnistieri pentru datornici, discriminează românii corecţi şi prejudiciază bugetul de stat cu miliarde de euro printr-o simplă semnătură. Inaugurează autostrăzi doar pentru a face postări pe facebook cu tăieri de panglici, iar apoi le demolează pe cheltuiala românilor. Reforma descentralizării este un eşec ascuns sub preş. Reforma economică este un insucces asumat – marea economie s-a bazat pe creşteri de taxe şi impozite. PSD a uitat de relansarea investiţiilor străine şi autohtone, creşterea angajabilităţii tinerilor, privatizările companiilor de stat falimentare sau atragerea de fonduri eruopene”, a subliniat Raluca Turcan.

De asemenea, ea a afirmat că, “din cele 159 de promisiuni concrete asumate de Guvernul Ponta, sunt realizate doar 14%, chiar dacă suntem la final de mandat”, iar, în educație, social democrații au ignorat „aproape toate promisiunile”:

  • „Programul After-school a fost asumat de minister şi deputaţii din comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor, însă la plen s-au răzgândit şi nu vor să-l susţină;
  • Cornul şi Laptele rămâne în continuare programul risipei şi ignoranţei pentru sănătatea elevilor. Au respins în comisiile de specialitate programul Masă la Şcoală;
  • Au promis că vor crea 50.000 de noi locuri în grădiniţe – însă programul de construcţie a grădiniţelor şi creşelor a fost înţepenit la 10% din necesar;
  • Au promis că vor corela şcoala cu piaţa muncii, dar au blocat în Parlament iniţiativa legislativă PNL – “Bursa Investitorului”, pentru stimularea companiilor în formarea resursei umane;
  • Au promis fonduri pentru proiecte de cercetare, dar au dat de două ori mai puţini bani decât în 2009 (de la 0,6% din PIB la 0,24% în 2014)!
  • Au promis şcoli europene, dar avem în continuare şcoli fără autorizaţie de funcţionare, 3 din 4 şcoli nu dispun de materiale didactice, 66% din bibliotecile şcolare nu dispun de resurse corespunzătoare, 3 din 4 şcoli nu au calculatoare sau softuri corespunzătoare programei şcolare, 64,1% din şcoli nu au acces la internet;
  • Au promis finanţare multianuală pentru învăţământul superior, dar au alocat doar 0,36 din PIB pentru universităţi ;
  • Subvenţia per capita pentru elev şi student acoperă, în proporţie de 80%, doar cheltuielile cu salariile cadrelor didactice şi nu, aşa cum ar fi normal,investiţia directă în beneficiar”, a precizat Raluca Turcan.

„Solicit lui Liviu Dragnea să renunţe la jucăria cu SPP şi să se preocupe de guvernare. Mai are de pus în aplicare 80% din programul cu care a venit în faţa electoratului în 2012”, a conchis vicepreședintele PNL.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version