Politică

Raluca Turcan: Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare sunt ilegale

Publicat cu

pe

PNL solitică oprirea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare, despre care afirmă că sunt ilegale, se arată într-un comunicat de presă al vicepreședintelui liberal, Raluca Turcan.

Ministerul Educaţiei a trimis în teritoriu adresele de înştiinţare pentru participarea la concursul de inspector general şi Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului. De frica pierderii guvernării, PSD a început operaţiunea de aranjare pe posturi calduţe a clientelei de partid”, a declarat Raluca Turcan.

Aceasta a subliniat că demersul “sfidător pentru cerinţele de calitate şi competenţă este ileagal deoarece: conform metodologiei fiecare candidat va trebui să depună un certificat medical, conform art. 234, alin (1) din LEN 1/2011”.

Până în acest moment, formularul specific trebuia să fie elaborat de Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Sănătăţii ceea ce nu s-a întâmplat! Din punct de vedere juridic nimeni nu va putea să depună un dosar complet. Aşadar, concursurile vor putea fi atacate de către oricine. Aceasta este dovada clară a lipsei de profesionalism şi seriozitate din partea PSD la vârful educației”, a completat Raluca Turcan.

În context, ea atrage atenția că metodologia de organizare a concursurilor nu a fost în dezbatere publică, aşa cum prevede legea.

Ministrul Educaţiei a apelat la tertipuri publicând numai câteva modificări aduse metodologiei. În consecinţă, concursurile pentru aceste posturi nu vor fi organizate nici măcar transparent. Dacă pentru examenul de titularizare există camere video în sala de examinare, pentru inspectori  nu există o astfel de măsură. Concursurile trebuie să fie publice, să poată participa la interviu părinţii, profesorii şi reprezentanţii societăţii civile. Asistăm la încălcarea flagrantă a legii de către cei care trebuie sa respecte legea: Miistrul Educatiei şi premierul Victor Ponta. În schimbul respectului faţă de lege, primim politizarea la vârf a şcolii româneşti, ordonanţe de urgenţe adoptate fără dezbatere publică, clietelă politică răsplătită cu posturi”, a mai spus Turcan.

Ea a enumerat cerințele PNL, printre care se numără:

  • stoparea imediata a organizării concursurilor de inspectori generali şi organizarea acestora în condiții de legalitate, de transparenţă decizională şi organizatorică;
  • depolitizarea managementului școlilor – abrogarea OUG 49/2014 şi 94/2014, rediscutarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP);
  • transparentizarea deciziilor la vârful educaţiei;
  • numirile inspectorilor să fie făcute pe criterii clare de competențe profesionale și de management, de integritate morală şi recunoaştere socială, şi nu pe criterii de clientelism politic;
  • stoparea de urgenţă a tuturor concursurilor politizate şi revenirea la modalitatea corectă a angajării directorilor de către şcoli de către școala;
  • introducerea camerelor video în sălile de examinare, atât pentru probele scrise, cât şi pentru interviu;
  • posibilitatea contestării probelor practice/de interviu pe baza înregistrărilor video;
  • susţinerea probei de interviu în prezenţa tuturor candidaţilor din acelaşi judeţ, care concurează pentru acelaşi post;
  • accesul observatorilor din partea societăţii civile.
Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version