Politică

Raluca Turcan: ACL depune marţi la Cameră moţiune simplă pe Educaţie și cere demisia lui Remus Pricopie

Publicat cu

pe

ACL va depune, marţi, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe Educaţie „PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi„, a anunţat luni, într-o conferință de presă, vicepreședintele PDL, Raluca Turcan.

Prin această moţine simplă ACL cere demisia ministrului Educaţiei, abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014, care „mutilează” Legea educaţiei naţionale, şi mai solicită renunţarea la a treia sesiune de Bacalaureat şi la doctoratul fără frecvenţă, a precizat deputatul PDL.

ACL depune moţiunea simplă pe educaţie pentru a sancţiona delăsarea, clientelismul şi cinismul ministrului Educaţiei. Această moţiune este centrată pe Ordonanţa de Urgenţă 49/2014, care răstoarnă sistemul, şi aşa fragil, al valorilor de performanţă şi calitate în Educaţie” , a spus Turcan, citată de Mediafax.

În context, aceasta a subliniat că, în premieră absolută, în acest an copiii de clasa a II-a încep şcoala fără manuale noi, iar premierul Victor Ponta este „potenţial candidat al Cărţii Recordurilor„.

PSD vrea să transforme educaţia naţională după chipul şi asemănarea mediocrităţii educaţiei liderilor săi: «plagiatorul Ponta», «eruditul Şova» şi ceilalţi (…) În situaţia în care Victor Ponta va continua dictatura ordonanţelor de urgenţă, România secolului XXI va deveni prizoniera secolului XIX, iar tot mai mulţi români vor fi căpşunarii Europei„, a mai spus Raluca Turcan, precizând că Ordonanţa adânceşte diferenţa dintre România şi Europa.

Anul şcolar 2014-2015 începe, luni, fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version