Politică

Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro are loc pe 12 aprilie 2018

Publicat cu

pe

Prima şedinţă a Comisiei naţionale pentru trecerea la moneda euro va avea loc joi, iar subiectul central de pe ordinea de zi va fi „diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice europene”. Conducerea comisiei s-a reunit în 4 aprilie, la şedinţă, la care au participat şi premierul Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fiind stabilite Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi ordinea de zi a primei şedinţe a comisiei, scrie News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că discuţia cu guvernatorul BNR a fost una „relaxată şi constructivă”. „A fost o discuţie relaxată, constructivă, pentru un proiect lansat de Liviu Dragnea la congresul PSD, un proiect de ţară, care ar putea deveni al treilea proiect de ţară după NATO şi intrarea în UE – adoptarea monedei euro. Am adoptat regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, am stabilit şi prima şedinţă, care va avea loc mâine (joi -n.r.). Domnul guverantor a avut o deschidere foarte mare, ne-a spus ca în cadrul BNR există o comisie tehnică care a făcut studii pe care vrea să ni le pună la dispoziţie„, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă a discutat cu guvernatorul BNR şi despre situaţia economică a României, premierul a spus: „Întâlnirea a avut acest scop, comisia şi nu am vorbit despre altceva pentru că nu era normal, având această temă. Dar nu este exclus să avem şi această temă”.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Comisiei naţionale pentru trecerea la moneda euro se va afla „diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice europene”, conform unui comunicat transmis de Guvern în 4 aprilie, după reuniunea conducerii comisiei, la care au participat copreşedinţii şi vicepreşedinţii acesteia, scrie News.ro.

Executivul preciza că prin Ordonanţa de Urgenţă de înfiinţare a Comisiei s-a stabilit ca aceasta să se întrunească de două ori pe lună şi că „este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR şi al Comisiei Naţionale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanţă şi eficienţă maximă”.

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version