Politică

Prima conferinţă științifică internațională din România privind dreptul construcțiilor, organizată la CCIR

Publicat cu

pe

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în parteneriat cu Asociația Română de Dreptul Construcțiilor (ARDC) organizează prima conferinţă științifică internațională din România privind dreptul construcțiilor, “New Perspectives in Construction Law”.

Camera de Comerţ şi Industrie a României susţine, în calitate de organizaţie reprezentativă a mediului de afaceri, dezvoltarea sustenabilă a economiei naţionale şi creşterea gradului de inovare a activităţii economice. Conferinţa “New Perspectives on Construction Law” este un demers prin care antreprenorii români sunt puşi în contact cu bunele practici la nivel internaţional, deschizând oportunităţi de cooperare cu medii de afaceri şi comunităţi academice din toată lumea. CCIR salută acest demers important pentru economia românească, contribuind în mod activ la intensificarea cooperării sectoriale în domeniul construcţiilor”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

La rândul său, președintele ARDC, Ovidiu Ioan Dumitru, a declarat că această conferință reprezintă punctul de plecare pentru “ample dezbateri” și urmărește să ofere soluții  pieței  de  construcții  din  România.

Într-un context în care investițiile private au scăzut, Guvernul a adoptat în ultimii ani bugete de austeritate și o face în continuare, nivelul de absorbție a fondurilor europene a fost și rămâne unul redus,  domeniul  construcțiilor,  unul  din  sectoarele  cele  mai  lovite  de  criză,  necesită  o atenție deosebită, atât din partea factorilor instituționali cât și a celor din privat. De aici a pornit  și ideea Asociației  Române de Dreptul Construcțiilor de a organiza Conferința ”New Perspectives in Construction Law” care să reprezinte punctul de plecare pentru ample dezbateri în  acest  domeniu  cu scopul  final  de  a  oferi  soluții  pieței  de  construcții  din  România,  prin elaborarea și promovarea unei legislații care să faciliteze activitatea din sector într-un mediu în permanentă schimbare și evoluție, cât și susținerea principalilor actori  implicați”, a declarat Dumitru, potrivit comunicatului menționat.

Evenimentul va avea loc în peroada 20-21 martie 2015, la CCIR Business Center – Amfiteatrul Al. I.Cuza. Conferinţa va aduce în dezbatere cele mai recente subiecte din domeniul dreptul construcţiilor şi va reuni experţi de top la nivel mondial. La eveniment vor participa trei speakeri internaționali de renume: Monika Chao-Duivis, secretar general permanent al European Society of Construction Law, Richard Bailey, președinte al Society of Construction Law UK, și Virginie Colaiuta, copreședinte al Subcomitetului de Soluționare a Litigiilor al International Bar Association. Alături de ei vor fi speakeri profesioniști din mediul academic, din cel privat și cel instituțional din România.

În cadrul conferinței vor avea loc șase sesiuni de lucru pe subiecte actuale de interes pentru dezvoltarea pieței de construcții, ce vor varia între particularități ale contractului de antrepriză, implementarea contractelor FIDIC, arbitraj în construcții și nu numai.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version