Politică

Preşedintele Parlamentului turc: România şi Turcia îşi vor dezvolta şi mai mult relaţiile bilaterale

Publicat cu

pe

România şi Turcia îşi vor dezvolta şi mai mult relaţiile bilaterale, a declarat miercuri, de la tribuna Camerei Deputaţilor, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia, Cemil Cicek.

„În numele Parlamentului Turciei, vă adresez un salut deosebit de călduros. Suntem reprezentanţii unor popoare care au trăit în pace pe aceste meleaguri secole de-a rândul, au asimilat aceeaşi cultură, care au împărtăşit valori comune şi care au scris împreună istoria comună. Trecutul nostru comun inspiră puternice legături de prietenie între ţările noastre şi subliniază construirea unui viitor comun. (…) Avem convingerea că în acest plan de acţiune vom dezvolta şi mai mult şi vom adânci relaţiile bilaterale dintre ţările noastre”, a subliniat preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, care a calificat cele două ţări ca fiind prietene, aliate în momente importante.

Cemil Cicek a punctat faptul că, aflate în aceeaşi zonă geografică şi vecine la Marea Neagră, România şi Turcia aniversează 135 de ani de relaţii diplomatice şi a apreciat „nivelul extraordinar” al relaţiilor economice dintre cele două ţări.

„Turcia şi România colaborează intens, de la economie la domeniul transporturilor şi energiei, la cultură, la învăţământ, având o strânsă colaborare în toate domeniile de activitate. Suntem foarte decişi să continuăm şi am exprimat hotărârea ambelor părţi de a dezvolta relaţiile existente”, a afirmat el.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version