Politică

Premierul Viorica Dăncilă, vizită de două zile în Portugalia

Publicat cu

pe

Premierul Viorica Dăncilă se află în vizită în Portugalia, unde va avea întâlniri cu omologul său portughez, António Costa şi cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, potrivit Guvernului.

 

Potrivit unui anunț al Guvernului, „Prim-ministrul Viorica Dăncilă efectuează în perioada 6-7 iunie 2018 o vizită oficială în Republica Portugheză, unde va avea o serie de întrevederi cu omologul portughez Antonio Costa și cu președintele Marcelo Rebelo de Sousa. Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre România și Republica Portugheză, cu accent pe relațiile economice în vederea exploatării potențialului comercial și investițional, precum și în domeniul apărării și al politicilor de securitate. Cu această ocazie va avea loc inaugurarea unor noi cadre de cooperare în domeniile precum: cercetare fundamentală și inovare, sănătate publică și medicină, cooperare academică. O componentă semnificativă a agendei de discuții va viza cooperarea în plan european, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.”

Conform Agendei publice a prim-ministrului, întrevederea cu premierul Republicii Portugheze, António Costa, în plenul celor două delegații va avea loc la ora 11:30, la Palatul Foz.

 

Sursă foto: Facebook

 

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version