Politică

Predoiu: Ponta face ceea ce ştie cel mai bine, pozează în victimă şi lasă din nou ţara fără direcţie

Publicat cu

pe

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat marți că, prin mutarea biroului la MAPN, premierul Ponta încearcă să distragă atenția de la adevăratele probleme ale țării.

Premierul Ponta face ceea ce ştie el cel mai bine: pozează în victimă şi lasă din nou ţara fără direcţie. Pentru a distrage atenţia de la problemele cu adevărat importante ale României, ne oferă din nou un show de zile mari şi îşi mută biroul în sediul Mapn. Toate acestea în timp ce astăzi CFR a anunţat că anulează procedurile de licitaţie pentru proiecte de aproape 1 miliard de euro în urma contestaţiilor depuse şi a deciziilor CNSC. Suntem deja la al patrulea director la compania CFR SA, perioadă în care proiectele pentru modernizarea căii ferate semnate în 2011 şi 2012 de guvernarea PDL şi finanţate din fonduri europene nu au progresat”, a spus Predoiu.

Acesta a precizat că, din cauza acestor întârzieri, proiectele nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2015, data limită pentru absorbţia banilor europeni. “Și atunci România va trebui să dea banii înapoi”, a accentuat Cătălin Predoiu.

Premierul Ponta şi ministrul Şova trebuie să prezinte de urgenţă măsurile care vor fi luate pentru a evita pierderea a aproape 1 miliard de euro din fondurile alocate pentru modernizarea sectorului feroviar şi a încă 1 miliard de euro pentru fondurile alocate autostrăzilor. Aceste proiecte sunt vitale pentru România, putând genera dezvoltare şi locuri de muncă. Eşecul acestor proiecte de infrastructură este cauzat şi de politizarea extremă a companiilor de stat, care au ajuns să fie conduse de manageri cu carnet de partid, fără nicio competenţă în domeniu. Într-un an de zile avem deja al patrulea director la CFR SA şi acesta este efectul numirilor pe criterii strict politice. Managerul privat Sophocleos a fost alungat şi în locul lui avem astăzi fratele unui lider PSD“, a mai spus prim-vicepreședintele democrat-liberal.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version