Politică

Predoiu: Modificările propuse de PSD la Codul penal, în contradicţie cu MCV

Publicat cu

pe

Modificările propuse de PSD la Codul Penal sunt în contradicţie cu MCV, iar scopul lor este de a compromite dosare în curs de derulare prin eventuale dezincriminări care să protejeze lideri social-democraţi, în special Victor Ponta şi Dan Şova, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, precizând că modificările propuse de Partidul Social-Democrat „nu au alt scop decât să oprească reformele pornite în justiţie şi lupta anticorupţie„.

PNL cere PSD să renunţe la planul de desfiinţare a justiţiei independente. Un pas important în planul PSD pentru anihilarea independenţei justiţiei şi a combaterii corupţiei e modificarea masivă împotriva independenţei justiţiei a legilor penale„, a declarat Predoiu, potrivit Mediafax.

„Aceste modificări propuse de PSD sunt în contradicţie şi cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, reprezintă un mesaj de descurajare a magistraţilor şi de sfidare a opiniei publice. De aceea, considerăm că e un pericol atât pentru puterea judecătorească cât şi pentru democratizarea societăţii româneşti modificarea pe furiş a legilor penale împotriva avizului CSM”, a adăugat Predoiu.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat că scopul acestor modificări este „să compromită anchete aflate în curs, dosare în curs de derulare prin eventuale dezincriminări„.

Persoane vizate cu această protecţie sunt liderii PSD, în special Victor Ponta şi Dan Şova„, a spus Predoiu.

El a mai spus că toţi membrii PNL vor vota împotriva acestor modificări.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version