Politică

Ponta: România, departe de a atinge standardele economice şi sociale medii ale Europei

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a declarat luni că România este departe de a atinge standardele economice şi sociale medii ale Europei, iar pentru a recupera aceste decalaje, de măsuri care să producă efecte în economie și în societate.

România, chiar şi cu o medie de 3% creştere economică, o medie foarte bună, raportată la restul Uniunii Europene, încă este departe de a atinge standardele economice şi sociale medii ale Europei. Deci, noi trebuie să mergem cu o viteză mai mare, pentru a recupera aceste decalaje şi, pentru asta, avem nevoie de o economie care să continue să se dezvolte, de măsuri care să producă efecte în economie şi în societate şi de păstrare a echilibrelor bugetare”, a spus Ponta.

Premierul a subliniat că România nu trebuie să mai ajungă niciodată în situaţia din 2010 – 2011, caracterizată prin criză economică, lipsă de finanţare, tăieri de pensii şi salarii, creşteri de taxe și datorii, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

Este o situaţie pe care trebuie să o evităm şi pe care putem să o evităm, luând măsuri atente, sustenabile şi bine gândite. Din acest punct de vedere, cred că trendul pozitiv al economiei româneşti poate să continue într-un ritm susţinut şi că obiectivul nostru de aderare la zona euro, aşa ambiţios cum este, poate fi atins printr-o bună colaborare în primul rând cu instituţiile europene, nu doar Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, ţările membre ale zonei euro, şi printr-o bună colaborare la nivel naţional, între toţi facorii decizionali şi toţi reprezentanţii societăţii”, a spus Ponta.

În context, premierul a dat asigurări că măsurile de relaxare fiscală adoptate de Guvern sunt sustenabile și vor ține cont de realitatea.

Atât reducerea taxării muncii, adoptată anul trecut, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, care se dovedeşte, iată, perfect sustenabilă şi care începe să producă efecte pozitive, decizia de reducere la 9% a TVA pentru toate produsele agroalimentare, o măsură sustenabilă susţinută din încasări suplimentare şi dintr-o mai bună combatere a evaziunii fiscale şi a cheltuielilor bugetare şi toate măsurile pe care le vom lua în continuare în cadrul noului Cod Fiscal, a celorlalte politici economice, vor ţine cont de realitate şi de sustenabilitatea acestora”, a completat Ponta.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version