Politică

Ponta, optimist că măsura scăderii TVA la pâine ar putea intra în vigoare de la 1 septembrie

Publicat cu

pe

Scăderea TVA pe tot lanţul productiv pentru pâine ar putea fi introdusă de la 1 septembrie, a afirmat marţi premierul Victor Ponta, care a menţionat că pe 30 iulie va avea loc o rectificare bugetară.

„Sunt optimist că una dintre promisiunile importante ale USL-ului (…), cea referitoare la scăderea TVA-ului pe tot lanţul la pâine, sunt optimist – vedeţi cum spun, ca să nu se supere ministrul de finanţe şi ministrul bugetului – sunt optimist că la rectificarea care va avea loc în această lună, vom putea să ne ţinem de cuvânt. (…) Nu pe 1 august, pentru că rectificarea o avem pe 30 iulie şi, probabil, 1 septembrie”, a declarat primul-ministru.

El a subliniat că trebuie să existe o opinie favorabilă din partea FMI, fiind important ca sistemul să fie unul sustenabil în anii care vin, iar dacă este de succes în cazul pâinii, să fie extins şi la alte categorii alimentare.

Premierul Victor Ponta a declarat pe 10 iulie că este foarte hotărât ca Executivul să găsească resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% pentru pâine.

„Pe 25 iulie, 26, 27 iulie, o să avem cifrele pe primul semestru, încasări, cheltuieli şi eu sunt foarte hotărât, am discutat şi cu ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, să găsim resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% la pâine. (Pe tot lanţul productiv – n.n.), altfel nu funcţionează, practic, dacă nu mergi pe tot lanţul. Am încercat, dar e singura soluţie”, a spus primul-ministru la acea dată.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version