Politică

Ponta, nou atac la Băsescu: E un negociator foarte slab, a acceptat foarte puţini bani pentru perioada 2014-2020

Publicat cu

pe

România a obţinut bani puţini pe exerciţiul financiar european 2014-2020 pentru că preşedintele Traian Băsescu a fost un negociator “foarte slab”, a declarat marți premierul Victor Ponta, la Palatul Parlamentului în cadrul unei dezbateri privind fondurile europene.

Cred că domnul Băsescu n-a fost interesat, a fost un negociator foarte slab, n-a vrut să se certe cu nimeni şi atunci a acceptat pentru România foarte puţini bani pentru o perioadă în care domnia sa nu va mai avea nicio funcţie publică: 2014-2020. Nu l-a interesat la momentul respectiv”, a spus Ponta.

Acesta a adăugat că suma alocată României înseamnă “foarte puțini bani” și și-a exprimat speranța că exercițiul financiar 2014 – 2020 este ultimul în care țara noastră este “nedreptățită la nivel european”.

Să fim pregătiţi să folosim banii, fără însă a ne crea iluzii legate de cât de mulţi bani are România pentru 2014-2020. Are foarte puţini. 21 de miliarde de euro în şapte ani pe o matematică simplă înseamnă 3 miliarde de euro. Gândiţi-vă la necesităţile României în toate domeniile. Sper ca de data aceasta să fie ultima dată când România a fost nedreptăţită la nivel european”, a completat șeful Executivului.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version