Politică

Ponta: Este nevoie de o nouă lege pentru depolitizarea conducerii TVR

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că deocamdată, potrivit legii, conducerea TVR este numită de grupurile politice reprezentate în Parlament iar o depolitizare a conducerii televiziunii publice poate fi făcută dacă apare o nouă lege.

Este nevoie de o nouă lege, deocamdată decizia Curţii Constituţionale, cred că de anul trecut, vorbeşte despre grupurile parlamentare reprezentate de Parlament (care numesc membrii Consiliului de Administraţie – n.r.). Dacă se face o nouă lege, categoric da, se poate depolitiza conducerea TVR”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat dacă este posibilă depolitizarea conducerii CA al TVR, aşa cum a propus Stelian Tănase.

Premierul a precizat că preşedintele TVR are tot sprijinul Guvernului pentru strategia pe care o va elabora pentru restructurarea instituţiei.

Strategia pentru televiziunea publică va fi stabilită de către preşedintele – director general, domnul Tănase, de membrii Consiliului de Administraţie, care vor fi votaţi probabil marţea viitoare de Parlament. Eu l-am asigurat şi pe domnia sa de sprijinul Guvernului pentru această strategie. Strict legat de continuarea activităţii domnului Tănase, el are sprijinul grupurilor noastre parlamentare şi e bine să aibă un sprijin politic cât mai larg şi bipartizan, şi de la putere şi de la opoziţie”, a afirmat Ponta.

Întrebat dacă insolvenţa ar putea fi una dintre opţiuni, Ponta a arătat că soluţia pentru redresarea televiziunii publice va veni de la Stelian Tănase, iar dacă va trebui modificată vreo lege pentru a se asigura funcţionarea şi reorganizarea TVR, din partea Guvernului există tot sprijinul.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version