Politică

Ponta, despre inundații: Dacă ne organizăm bine putem să evităm orice fel de necazuri majore

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a declarat luni că speră să minimalizeze daunele materiale  provacate de viiturile Dunării şi să evite orice pierderi de vieţi omeneşti printr-o bună organizare şi implementarea eficientă a măsurilor de urgenţă  de către instituţiile vizate.

Efectele viiturilor de pe Dunăre să producă cât mai puține pierderi — materiale vorbesc—, pentru că la pierderi umane sper să nu avem absolut deloc și cred că dacă ne organizăm foarte bine și fiecare instituție își face datoria, putem să evităm orice fel de necazuri majore„, a spus premierul.

Ponta a anunţat şi organizarea unui comandament regional care să coordoneze măsurile necesare  în judeţele din sudul ţării ameninţate de viiturile  Dunării. Comandamentul va fi în Craiova, unde urmează să se deplaseze şi vicepremierul Liviu Dragnea.

Domnul vicepremier Dragnea va merge acolo și va coordona toate instituțiile din zonă. Asta înseamnă autorități deconcentrate, autoritățile locale, ISU, tot ceea ce avem la dispoziție în toate județele din sud, pentru că mai repede de o săptămână nu vom putea să stăm liniștiți. Viiturile care vin din Serbia, din amontele Dunării reprezintă un pericol extrem de ridicat și e nevoie de concentrarea tuturor forțelor„, a conchis premierul, în cadrul unui Comandament pentru situații de urgență, convocat la Palatul Victoria.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version