Politică

Ponta despre decizia CNATDCU: Tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării

Publicat cu

pe

Fostul premier Victor Ponta a comentat decizia de joi a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare de a i se retrage titlul de doctor, declarând că „tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării”.

„Ok — tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării — mi-au luat și ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! ???? Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine — de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Și de azi nu mai suntem ‘marfa’ pe care o vând tehnocrații ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!”, a scris Ponta, pe Facebook.

El s-a declarat „onorat” de efortul pe care ”ditamai Guvernul de tehnocrați” l-a făcut în cazul său.

„Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrați l-a făcut doar pentru persoana mea — o ordonanță de urgență doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la același CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în același timp — fac pariu că nu aveți ‘Curaj’ să o revedeți și pe aceea). ?????? O hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ÎCCJ în 2014 ignorată! Vă mulțumesc din inimă dragi politruci! Și de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema ‘Fabuloasa Guvernare Tehnocrată și mărețele sale realizări pentru poporul român’ — that will be fun!”, a adăugat fostul premier.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi să retragă titlul de doctor în cazul fostului premier Victor Ponta.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version