Politică

Ponta anunţă vizite externe în R. Moldova, Turcia, China şi la Adunarea Generală a ONU

Publicat cu

pe

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, într-o conferință de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, că în perioada următoare va efectua mai multe vizite externe, în Republica Moldova, Turcia, China, iar la sfârşitul lunii septembrie va participa la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Miercuri voi fi la Chişinău, aşa cum am fost şi anul trecut, pentru a sărbători alături de primul ministru Leancă Ziua independenţei Republicii Moldova, dar şi pentru a consemna lucrurile concrete pe care România trebuia să le facă demult şi le face, în sfârşit, pentru Moldova, dincolo de sprijinul politic pentru integrare europeană, pentru dezvoltarea instituţiilor democratice, inaugurăm gazductul Iaşi-Ungheni, vizităm primele grădiniţe construite cu sprijinul guvernului României alocat în luna decembrie a anului trecut, inaugurăm serviciul SMURD, cu siguranţă unul dintre cele mai de succes proiecte dezvoltat în România în ultimii ani şi care trebuie de asemenea dezvoltat în Moldova. Avem ocazia, împreună cu primul ministru Leancă, să trecem în revistă toate proiectele comune şi toate zonele în care România poate să ajute în mod concret, prin donaţii, prin sprijin financiar, dezoltarea instituţiilor democratice şi păstrarea identităţii româneşti a Republicii Moldova”, a declarat premierul după întâlnirea de lucru de la sediul Ministerului Afacerilor Externe cu miniştrii Apărării, Mircea Duşa, respectiv Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

Victor Ponta a adăugat că va participa joi la ceremonia de inaugurare a noului preşedinte al Turciei, la Ankara. Primul ministru a precizat că Turcia este principalul partener comercial al României în afara UE şi un partener strategic alături de Polonia în trilaterala în cadrul NATO.

Voi merge la începutul săptămânii viitoare în vizita de răspuns la invitaţia primului ministru al Chinei, la Beijing. Anul trecut primul ministru Li Keqiang a fost la Bucureşti, am iniţiat proiecte economice şi cu ocazia acestei vizite vom discuta în special despre parteneriatul economic, dincolo de relaţiile politice între România şi China, iar în luna septembrie, voi merge la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a prezenta poziţia României faţă de situaţia politică internaţională şi de asemenea pentru a avea o întalnire cu cele mai importante companii din domeniul energiei din SUA, companii care fie au investit deja în România, fie au planuri de investiţii în România, în aşa fel încât obiectivul strategic al României de asigurare a independenţei energetice şi asigurarea continuării investiţiilor marilor companii americane în România în domeniul energiei să fie asigurat”, a mai spus Ponta.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version