Politică

PNL solicită Guvernului emiterea unei Ordonanțe de urgență privind majorarea alocațiilor copiilor de la 1 martie

Publicat cu

pe

Partidul Naţional Liberal (PNL) îi solicită premierului Viorica Dăncilă să convoace Guvernul şi să emită o Ordonanţă de Urgenţă astfel încât copiii să beneficieze de la 1 martie de alocaţii mărite, a declarat vicepreşedintele liberal, deputatul Florin Roman
 „aşteptăm ca astăzi să emită în procedură de urgenţă Ordonanţa privind majorarea alocaţiilor copiilor în urma amendamentului trecut de către PNL la dezbaterile pe bugetul de stat, de la 200 la 300 de lei pentru copii până la 2 ani şi de la 84 la 150 de lei pentru cei între 2 şi 18 ani", afirmă într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, deputatul Florin Roman.
Liberalul a adăugat că există o lege dată în Parlament şi chiar dacă ea este contestată, se poate emite o OUG prin care alocaţiile majorate să intre în plată începând cu 1 martie.
Deputatul a adăugat că vrea să ştie, în calitate de vicepreşedinte al PNL, "care a fost urgenţa în cazul Ordonanţei 7 pe justiţie şi de ce nu este urgentă intrarea în plată" a creşterii alocaţiilor pentru copii.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version