Politică

PNL, moțiune simplă pe agricultură: „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”

Publicat cu

pe

PNL a depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, o moțiune simplă pe agricultură, denumită „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”.

 

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a depus, miercuri, în plen, moţiunea simplă pe agricultură, intitulată „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”.

Deputatul PNL, Adrian Oros, a declarat că „Din cauza incompetenţei şi a modului dezastruos în care a fost gestionată evoluţia pestei porcine africane, constatăm că România este ţara cea mai lovită de această epidemie. Pentru că s-a compromis pentru multă vreme de aici înainte creşterea porcului şi industria de profil din România, pentru că s-a atentat la siguranţa naţională şi la securitatea alimentară a românilor, pentru a opri acest dezastru, am fost nevoiţi şi obligaţi să depunem această moţiune”.

Moţiunea simplă pe agricultură depusă de deputaţii liberali va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor marţi, de la ora 16:00, iar miercuri va fi supusă votului.

Din iulie anul trecut, când virusul pestei porcine africane a fost confirmat în România, au fost semnalate aproape 900 de focare de boală, în peste 200 de localităţi din 13 judeţe. Cele mai multe focare sunt în gospodăriile populaţiei, iar pentru prevenirea răspândirii bolii au fost sacrificaţi peste 230.000 de porci.

Între timp, autorităţile din statele din vestul Europei au intrat în alertă şi au luat măsuri de prevenire şi de limitare a răspândirii pestei porcine africane, după ce Belgia a confirmat primul caz în apropierea graniţei cu Franţa.

 

Sursă foto: pixabay.com

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version