Politică

PNL: Greşelile de politică economică ale Guvernului se regăsesc în datele INS

Publicat cu

pe

PNL consideră că în datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică care arată o scădere a economiei se regăsesc greşelile de politică economică ale Guvernului Ponta.

Astăzi, Institutul Naţional de Statistică a început să dezumfle gogoaşa creşterii statistice anunţate triumfalist de premierul Victor Ponta, datele oficiale arătând, de fapt, o scădere importantă a economiei”, arată liberalii într-un comunicat citat de Agerpre.

PNL menţionează că a atras atenţia în repetate rânduri asupra ‘modului defectuos în care guvernează PSD şi a minciunii promovate asiduu de Victor Ponta, care încerca să ne vândă iluzia creşterii economice’.

Era evident că premierul Ponta minţea când se lăuda cu creştere economică statistică, în condiţiile în care aceasta nu se regăsea nici în locuri de muncă, nici în creşterea bunăstării populaţiei. Spre deosebire de anul 2013, când creşterea economică nu s-a bazat nici pe consum, nici pe investiţii, pe semestrul I 2014, creşterea consumului a fost anihilată de restrângerea investiţiilor, în contextul în care avem o execuţie bugetară puternic negativă la capitolul cheltuieli de investiţii”, susţin liberalii.

PNL precizează că datele publicate pe primele şase luni arată că investiţiile străine directe au înregistrat un recul faţă de perioada similară a anului anterior, ceea ce constituie un semnal de neîncredere cu care investitorii privesc politicile economice ale Guvernului PSD.

Greşelile de politică economică ale Guvernului Ponta se regăsesc acum şi în date oficiale, propaganda nemaiputând să acopere ‘realizările’. Cabinetul Ponta a afectat economia printr-o serie de măsuri complet greşite, precum creşterea mai multor taxe şi impozite, ne referim la acciza suplimentară la carburanţi, taxa pe construcţiile speciale, care este, în definitiv, o taxă ce penalizează tocmai investiţiile şi stimulentele investiţionale. Atragerea fondurilor europene la un nivel sub 50% din suma bugetată, nerealizarea încasărilor prognozate de Guvern, scăderea investiţiilor în economie, atât cele guvernamentale, cât şi cele străine, precum şi amânarea implementării măsurilor de stimulare a economiei sunt semnele clare ale incompetenţei guvernării PSD”, mai susţin liberalii.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version