Politică

PNL: Avem șanse să preluăm președinția ALDE din PE

Publicat cu

pe

Vicepreşedintele PNL, deputatul Cristian Buican, a declarat, joi într-o conferinţă de presă, că liberalii români au şanse de a prelua preşedinţia grupului ALDE din Parlamentul European.

Pe lângă faptul că suntem singurul partid politic din România care încearcă să explice cetăţenilor importanţa alegerilor europarlamentare şi să oferim soluţii europene la problemele României, nu vă ascund că, pentru PNL, există şi o miză politică importantă: preşedinţia grupului ALDE din Parlamentul European. Există câţiva factori care trebuie îndepliniţi, însă sunt şanse foarte mari ca acest lucru să se întâmple. Am fi primul partid politic românesc care să deţină preşedinţia unui grup politic important din Parlamentul European, ceea ce ar însemna o mare onoare şi o imensă responsabilitate pentru PNL. Chiar dacă grupul ALDE este şi va fi al treilea ca mărime din Parlamentul European, consider că vocea României ar fi mult mai apăsată dacă PNL ar obţine preşedinţia grupului liberal din Parlamentul European”, a declarat Buican, citat de Agerpres.

Buican susţine că, în prezent, sondajele de opinie de la nivel european arată că lupta dintre populari şi socialişti este una foarte strânsă, “ceea ce însemnă că grupul ALDE, al treilea ca mărime din Parlamentul European, va fi cel care va înclina decisiv balanţa în legătură cu viitoarea conducere a Comisiei Europene”.

Toţi aceşti factori îl clasează pe actualul presedinte al ALDE, domnul Guy Verhofstadt, în poll-position pentru una din cele mai importante două funcţii de la nivel european: preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte al Parlamentului European”, a mai spus Buican.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version