Politică

PMP își propune un scor care să mențină partidul a treia forță în Parlament

Publicat cu

pe

Valeriu Steriu, președintele executiv al PMP, a declarat, sâmbătă, că PMP își propune un scor care să mențină partidul a treia forță din Parlament.

„La aceste alegeri ne propunem să avem un scor foarte bun, care să ne permită să ne menținem ca a treia forță politică în Parlament. Ne-am propus să obținem un număr de peste 40 de deputați și senatori, care să reprezinte cu cinste comunitățile care îi trimit în Parlament. Avem liste de candidați complete în toate județele, care sunt deschise atât de personalități de la nivel central, cât și personalități locale”, a spus Steriu, relatează agerpress.ro.

Lista de la Senat o deschide Gabriel Antohe iar pentru Camera Deputaților de la Brașov a menționat-o pe Luminița Adam, deputat, de origine bucureșteacă.

Sterea a precizat că a ținut cont de recomandările președintelui PMP, Traian Băsescu, de a alege oameni care au avut realizări în anii anteriori.

Valeriu Sterea s-a aflat, sâmbătă, la Brașov pentru a prezenta colegii care deschid listele la Camera Deputaților și la Senat, dar și pentru discuții cu ceilalți candidați în vederea pregătirii alegerilor.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version