Politică

Plecări pe bandă rulantă din PSD

Publicat cu

pe

Alți doi deputați social-democrați au decis să plece din PSD și să treacă în tabără lui Victor Ponta, în noul partid ProRomânia. Este vorba de fostul ministru al turismului, Mircea Titus Dobre și deputatul Gabriela Podașcă. Dragnea i-a caracterizat pe doi foști prim-miniștrii drept „șobolani”.

 

După ce deputații PSD Marilena-Emilia Meiroșu și Cătălin Nechifor și-au dat demisia din PSD, la începutul săptămânii, și fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, împreună cu deputatul Gabriela Podaşcă au anunţat, miercuri, că au demisionat din PSD și s-au înscris în partidul ProRomânia, partid înfiinșat de Victor Ponta și fostul lider ALDE, Daniel Constantin. Mircea Titus Dobre a afirmat că un singur om a confiscat Guvernul şi Parlamentul şi realizează legi în interes personal, arătând că nu are ce să reproşeze foştilor colegi din organizaţia de la Constanţa pe care i-a anunţat înainte de a face acest gest, fără a transmite acest lucru însă şi celor din conducerea naţională a partidului.

Președintele PSD a criticat demersul lui Victor Ponta de a strânge social-democrați de partea sa, acuzându-l de ”o atitudine de șobolan”. Și nu doar pe el, ci și pe un alt fost premier.

„Nu vor reuşi să ia oameni din PSD. Este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacrifice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Pe de altă parte, fostul premier Victor Ponta a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „(…) jignirile lui Dragnea arată un singur lucru: FRICA; frica de oameni și frica de închisoare! Așa că e semn bun!”

 

Sursă foto: Facebook

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version