Politică

Parlamentul a votat numirea Irinei Radu la șefia SRTv

Publicat cu

pe

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a admis marți propunerea de numire a Irinei Radu în funcția de președinte – director general al SRTv.

Decizia a fost luată cu 304 voturi „pentru” și opt „împotrivă”, potrivit Agerpres.

În sală au fost prezenți 230 de deputați și 82 de senatori. Cvorumul de ședință este de 271.

Irina Radu a primit luni aviz pozitiv din partea Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru a ocupa funcția de președinte — director general al SRTv.

Ea a susținut în fața comisiilor de specialitate că TVR a câștigat un proces cu o companie internațională de distribuție de film, salvând astfel peste 4 milioane de dolari pentru televiziunea națională.

Pe de altă parte, Irina Radu a subliniat că va încerca să-i convingă pe colegii săi din Consiliul de Administrație că „acea poveste cu insolvența este doar o poveste”.

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au decis luni să le audieze atât pe Monica Ghiurco, cât și pe Irina Radu pentru funcția de președinte — director general al SRTv, chiar dacă CA al TVR a recomandat-o pe Ghiurco pentru această calitate. Ghiurco a fost avizată negativ de Comisiile de specialitate.

Parlament: Votul pentru președintele — director general al SRTv a început; liberalii nu participă

Votul pentru alegerea președintelui — director general al SRTv a început marți în plenul reunit al Parlamentului, liberalii părăsind sala de ședințe.

La începutul ședinței, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că din totalul de 541 de parlamentari sunt prezenți 281, iar cvorumul de ședință este de 271.

„Încă de la Birourile permanente reunite grupurile parlamentare PNL s-au opus introducerii pe ordinea de zi a ședinței comune a raportului Comisiilor de cultură referitoare la alegerea președintelui — director general al SRTv. Am considerat că este un abuz pe care îl face majoritatea PSD și în același timp o încălcare flagrantă a legii. Am înaintat o contestare la CCR asupra hotărârii Parlamentului de numire a întregului Consiliu de Administrație și logic ar fi fost să se aștepte o hotărâre a CCR, apoi să se meargă la următoarele proceduri. Ați anunțat că sunt prezenți 281 de parlamentari, cvorumul de ședință este de 271 de parlamentari, de la PNL sunt 58, vom părăsi sala și vă atrag atenția că nu mai aveți cvorum de ședință”, a spus liderul grupului deputaților liberali, Eugen Nicolăescu.

La rândul său, deputatul PSD Marian Neacșu a menționat că afirmația lui Nicolăescu „este inexactă”, că a existat cvorum pentru a începe ședința, iar în continuare „cvorumul va fi determinat de strigarea catalogului și de votul cu bile”.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version