Paradisul rural francez

Autor: Gabriela Nicolaescu

Departe de aglomeratul Paris, pe linia Pirineilor, Franța își arată cu totul altă față a turismului, față de clasicele brelocuri în forma Turnului Eiffel.

Case construite piatră cu piatră acum mai bine de 300 de ani, amintiri de ruine ale vechilor castele și fortărețe ce se ridicau în glorie în secolele al XII-lea și al XIII-lea și trăistuțe agățate în geam pentru doamna cu… baghete, bineînțeles. Cam așa poate fi descris doar un fragment din viața rurală din sudul Franței, regiune ce merită din plin savurată.

Drumu-i lung și-am obosit

Spunem rămas bun pentru moment haosului cotidian și ne îmbarcăm în cursa Otopeni – Charles de Gaulle. Nu ne lăsăm, totuși, gândurile spre o sesiune de cumpărături serioasă pe Champs-Élysées, căci trebuie să facem transferul cu zborul către Toulouse. De aici, gândul orașului ne poate fulgera din nou prin minte, dar trebuie să rămânem stăpâni pe situație, mai avem doar drum de o oră jumătate cu mașina spre sud și am ajuns în inima Pirineilor, în sătucele vechi franțuzești, cu obloane colorate la geamuri.

Cât e ceasul? Cât ți-e… auzul de bun?

Schimbăm un pic expresia, căci dacă vrei să știi cât e ceasul în zonă, trebuie doar să ai urechile ciulite. Liniștea ce domnește zi și noapte peste sat este întreruptă din jumătate în jumătate de oră de bataia clopotelor în turnul catedralei. O bătaie pentru a semnala jumătatea de oră, iar pentru ore fixe, bataia numărului indicat pe ceas, de două ori, în caz că ai pierdut numărătoarea prima dată.

Cioc! Cioc! Cine e? Patiseria? La geamul meu?!

Bineînțeles, puteți alege să mergeți la o mică Bulangerie pentru a cumpăra baghete proaspete și croasanți untoși, dar dacă vreți doar să vă treziți și să le puteți savura la micul dejun, aflați că localnicii au dezvoltat un sistem chiar interesant. Seara agață un sac de pânză în fața casei. Trăistuța are și un compartiment micuț, pentru monede, unde adăugați și o notiță cu ce doriți ca doamna din brutăria mobilă să vă lase în geam. Dimineața trebuie doar să “revendicați” produsele de patiserie proaspete. Bon appetit!

De pe urmele dinozaurilor și până în prezent

Am stabilit cum stă treaba prin gospodăriile franceze, iar acum este momentul să explorăm împrejurimile! Unul dintre cele mai cunoscute muzee din zonă este Musée des Dinosaures din orășelul Espéraza. Acum, nu vă gândiți că tematica muzelui este aleasă la întâmplare, căci sudul Franței a reprezentat o “mină de aur” pentru arheologi de-a lungul timpului. Cât despre muzeul în sine, acesta prezintă o istorisire completă Terrei, începând cu 4,5 miliarde de ani, prin expoziții diverse, fosile, dinozauri robotizați și ateliere pentru copii.

În caz că reptilele uriașe de mult apuse nu vă stârnesc prea mult interesul, aflați că în aceeași clădire puteți vizita gratuit și Musée de la Chapellerie, o scurtă plimbare printre mașinăriile și procedurile folosite în fabricile de pălării… de la lâna abia tunsă, până la o beretă cochetă.

Un alt muzeu interesant este și Musée du Quercorb, din Puivert. Aici, ne putem imagina cum era viața în secolele trecute, într-o bucătarie tradițională franțuzească, într-un atelier de fierărie și altul de tâmplărie. Experiența este completată de sunete ce întregesc cadrul, cum ar fi sunetul gospodinei grabite care amestecă mâncarea de pe foc.

Iar dacă tot vorbim de întoarcerea în timp, Carcassonne adăpostește Musée de l’Ecole, unde putem intra în sălile de clasă ale secolelor al XII-lea și al XX-lea și chiar sta la un pupitru și a scrie cu vechile penițe ce necesită alături un borcănel de cerneală.

Mult mai multe decât muzee, găsim în zona pitorească franceză de sud, castele și ruinele acestora, în cazuri nefericite. La acest capitol, avem momentan, trei recomandări: Rennes-le-Château, Château de Puivert și renumitul oraș Carcassonne. Fiecare dintre acestea ascunde o poveste proprie ce vă va duce imaginația în vremea famililor de nobili francezi și a cavalerilor în armură.

Una cu natura

Lăsăm muzeele și castelele la o parte și răspundem rapid la o întrebare: Ce facem în zilele mult prea calde de vară? Răspunsul nu întârzie să apară: mergem la râu! (sau la lac, după preferințe). Includem în planuri și un picnic rapid, puțină confiture(=dulceață) pe bagheta proaspătă de azi dimineață, prânz numai bun de savurat pe un prosop întins pe peticul retras de nisip de lângă cursul apei. Iar dacă bălăceala departe de piscină nu este chiar idealul vacanței voastre, aveți ocazia să închiriați canoe sau caiace, pentru o aventură aparte, de data asta, perâu. De asemenea, puteți alege și posibilitatea lângărâu, printr-o plimbare cu măgarul de-a lungul cursului apei și pe potecile păndurilor.

Vorbind de păduri, lângă orașul Nébias, dacă urmăm o potecă spre munte, putem porni spre Le Sentier Nature et Le Labyribthe Vert, o “expoziție”inpresionantă a naturii, ce creează prin roci și vegetație un adevărat labirint natural, cu surprize presărate de-a lungul traseului, cum ar fi un copac în formă de harpă.

Am lăsat la final un loc ce nu trebuie ratat, prin unicitatea și povestea ce îl înconjoară. Este vorba de Pic de Bugarach sau “Muntele cu susul în jos”, cum i se mai spune, datorită unui fenomen geologic prin care rocile ce stau la baza muntelui au ieșit la suprafață pe culmi. Acest lucru duce, însă, la motivul, poate puțin amuzant, pentru care muntele este o atracție inedită din zonă. Tocmai datorită formatului său special, oamenii au crezut că unitatea de relief adăpostește nave spațiale și extratereștrii vii, ce ar fi urmat să se arate și să îi salveze pe cei aflați pe munte pe 21 decembrie 2012, presupusa zi a apocalipsei. Astfel că, muntele a fost intens vizitat încă de la finalul anului 2011. Astăzi, pe cât înaintați spre culmi, puteți vedea turnulețe de pietre lângă potecă, la care puteți adăuga chiar voi una, pentru noroc, zice-se.

O a doua casă

Nu, nu este vorba de vreo ofertă bancară, ci de o idee destul de îndrăzneață pentru cei ce își doresc să se bucure de aceste locuri deosebite în fiecare vară. Ici și colo, prin cochetele orășele franceze, găsim posibilitatea de a cumpăra o casă veche din secolul al XVIII-lea și a o recondiționa singuri, oferindu-i o notă personală, de modernism. Deci, Nébias, Brenac sau Quillan? Care va fi alesul?