Politică

Ovidiu Silaghi, votat de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor

Publicat cu

pe

Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marţi, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, au precizat surse participante la şedinţă.

Conform surselor citate, votul a fost secret, pe buletine de vot, singura propunere fiind Ovidiu Silaghi.

Nominalizarea acestuia la Transporturi a întrunit 47 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, au relatat aceleaşi surse.

Şedinţa BPN al PNL a început la ora 13:00, cu o oră întârziere faţă de programul anunţar şi a fost condusă de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, este plecat din ţară.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc „zilele astea”, el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.

„Sper zilele astea să fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu – am discutat la telefon, nu este în ţară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun preşedintelui numirea în funcţie”, a spus Ponta.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version