Politică

Orban: ACL a depus la Parlament semnăturile necesare pentru convocarea sesiunilor extraordinare ale Senatului şi Camerei

Publicat cu

pe

Parlamentarii Alianţei Creştin Liberale, împreună cu cei ai altor formaţiuni politice şi neafiliaţi au depus miercuri semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor având ca temă dezbaterea legii privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, a anunţat deputatul Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL, joi într-o conferinţă de presă.

Ludovic Orban a precizat că solicitarea privind sesiunea extraordinară la Senat a fost făcută pentru data de 18 august, iar cea privind sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor pentru 19 august şi a cerut celor doi preşedinţi ai Camerelor să respecte regulamentele celor două foruri legislative.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version