Politică

Oprea, despre situația lui Ponta: Scandaluri de acest gen sunt peste tot în lume

Publicat cu

pe

Vicepremierul Gabriel Oprea a recunoscut, marţi, că imaginea României este afectată de faptul că Ponta este inculpat pentru fapte de corupţie, dar „scandaluri de acest gen sunt peste tot în lume” şi important este ca demnitarii să se supună legii.

Întrebat dacă România are de suferit din cauza faptului că şeful Executivului este inculpat pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în Dosarul Rovinari-Turceni, liderul UNPR a replicat: ”Ba da, ba da. Vreau să ştiţi că scandaluri de acest sens sunt peste tot în lume. Important este să ne supunem legii. Cred că cel mai mare exerciţiu de voinţă şi de corectitudine este să ne supunem legii, premierul Ponta s-a supus legii. Se prezintă oricând la DNA, se prezintă acolo unde spune legea, este un exerciţiu democratic„.

Oprea a mai spus că tocmai pentru că legea a fost respectată, România este dată exemplu pentru lupta anticorupţie.

De aceea, este un val extraordinar şi România este dată de exemplu la Bruxelles, peste tot în lume, acest val anti-corupţie. România este dată exemplu, un lucru extraordinar”, a mai spus Oprea, potrivit Mediafax.

Liderul UNPR şi-a reafirmat susţinerea pentru ca Victor Ponta să rămână premier şi a precizat că, personal, se pricepe la securitate naţională.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version