Politică

Nicolăescu: Nici asumarea răspunderii, nici o OUG pe Codul Fiscal nu ar respecta Constituţia

Publicat cu

pe

Codul Fiscal nu poate fi adoptat nici prin Ordonanţă de Urgenţă, nici prin asumarea răspunderii, pentru că ar fi neconstituţional, a declarat luni, la RFI, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Aş vrea să subliniez un aspect de natură constituţională: atât timp cât o lege este adoptată de Parlament şi se află în proces de promulgare, un asemenea act normativ nu mai poate fi adoptat prin altă procedură legislativă, cum ar fi asumarea răspunderii Guvernului sau o Ordonanţă de Urgenţă, decât, sigur, încălcând prevederile constituţionale„, a spus Nicolăescu.

În opinia deputatului PNL, coaliţia de guvernare „probabil va avea mintea de pe urmă, în sensul în care să se pună la masă şi să convoace Parlamentul, că de aceea este majoritate parlamentară şi bineînţeles, absolut toţi cei care au ceva de spus să dezbată încă o dată care sunt riscurile aplicării Codului Fiscal, în condiţiile în care Guvernul nu şi-a îndeplinit angajamentele„.

Întrebat care e soluţia pentru adoptarea Codului Fiscal, Nicolăescu a răspuns: „Unica soluţie rămâne convocarea Parlamentului, dezbaterea în Parlament a cererii de reexaminare a preşedintelui, unde sunt trei posibilităţi. Una este să-l retrimită în forma în care a fost adoptat iniţial, a doua, să facă modificări şi a treia, să-l respingă„.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version