Politică

Motivarea deciziei CCR provoacă controverse

Publicat cu

pe

Decizia Curții Constituționale a României privind revocarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, a fost publicată în Monitorul Oficial, la câteva ore după ce motivarea acesteia a fost publicată și pe site-ul instituției.

 

Curtea Constituțională a României „Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Definitivă şi general obligatorie.” Decizia a fost publicată joi seară, în Monitorul Oficial.

Motivara CCr are 133 de pagini, dar nu cuprinde și termenul limită la care președintele Klaus Iohannis trebuie să emită decretul de revocare a şefei DNA, Laura Cdruța Kövesi. 

După cum reiese din motivare, punctul 112,  președintele „nu este îndrituit să realizeze o analiză decizională asupra modului în care este motivată propunerea. În schimb, acesta poate deschide un dialog cu ministrul justiției cu privire la aceste aspecte.” 

Documentul publicat pe site-ul CRR conține și o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu,  dar și opinii separate ale judecătorilor Livia Doina Stanciu, Daniel Marius Morar şi Mircea Ștefan Minea.

Judecătorii Marian Enache și Soimona-Maya Teodoroiu, potrivit opiniei concurente din motivarea CCR, „În procedura de numire a procurorilor în funcții de conducere și de revocare a acestora din funcțiile respective, este necesară o colaborarea loială între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) — secția de procurori și ministrul justiției.”

Opinia Liviei Doina Stanciu, judecător al CCR, este următoarea: „În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu a existat un conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, generat — așa cum au susținut autorii sesizării — de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (…)”

Opinia judecătorului Daniel Marius Morar este următoarea: „În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea formulată de prim-ministrul României trebuia respinsă și constatat că nu există un conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, determinat de refuzul Președintelui României de a da curs cererii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Opinia judecătorului  Mircea Ștefan Minea este următoarea: „În dezacord cu soluția adoptată, cu majoritate de voturi, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României, apreciem că cererea formulată trebuia respinsă ca inadmisibilă (…)”

*

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a afirmat, pentru Digi 24, că „În decizie scrie că revocarea este la discreţia ministrului justiţiei. Eu știam că trăim într-un regim constituţional, nu discreţionar! (…) Începând de astăzi, între lege şi decizia CCR este un loc viran şi vor trebui să facă ceva cu legea. Dacă vor să îl pună pe procuror în subordinea ministrului Justiţiei, acum pot să o facă!”

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat, pentru TVR 1, că din punctul său de vedere „ce e mai important în momentul de față este ca lupta anticorupţie în România să continue. Lupta împotriva corupţiei a început să dea rezultate abia în ultimii ani şi e prea devreme ca să o dăm de-o parte şi să revenim la discuții din anii 90, cu subordonarea procurorilor ministrului justiţiei, cu slăbirea rolului preşedintelui şi aşa mai departe. Constituţia cred că stabileşte un echilibru bun între puterile statului şi e important ca acest echilibru să nu fie afectat de nici o altă instituţie şi mai ales o instituţie care are rolul de a apăra Constituţia, nu de a o afecta (…)”

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a susținut, pentru Agerpres, că „Sunt dezamăgită de faptul că CCR a decis pe repede înainte să publice această motivare fără să clarifice situaţia judecătorului Petre Lăzăroiu cu privire la care este o mare nebuloasă (…)”

 

Sursă foto: Pixabay

 

 

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version