Politică

Mona-Lisa Neagoe, propunerea PNL, cele mai multe voturi pentru postul de judecător la CCR

Publicat cu

pe

Mona-Lisa Neagoe, propunerea liberalilor pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituțională în locul lui Toni Greblă, a obținut marți cele mai multe voturi din partea senatorilor juriști.

Aceasta s-a clasat pe primul loc din trei candidați, cu șase voturi pentru, fiind urmată de Maia Teodoroiu, care a obținut patru voturi, și de Florina Jipa, cu două voturi.  Propunerea Comisiei juridice din Senat va fi validată de plenul acestei camere.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat că în hotărârea pe care comisia o va înainta plenului Senatului se va solicita și constatarea vacantării postului de judecător al Curții Constituționale ca urmare a demisiei lui Toni Greblă.

La ședință au participat toți cei 11 membri ai Comisie juridice, însă Boboc a precizat că senatoarea Florina Jipa, membră a Comisiei, care a candidat pentru funcția de judecător al CCR, nu a votat.

Senatul va supune la vot cele trei candidaturi pentru funcția de judecător al CCR, în ședința plenului de miercuri, la sesiunea de vot final, care va începe la ora 16,00.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version