Politică

Mircea Ionescu-Quintus: PNL a rezistat peste 100 de ani; nu trebuie să își facă griji pentru viitor

Publicat cu

pe

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a declarat, sâmbătă, că a venit la ședința CNC pentru a garanta „viitorul strălucit” al Partidului Național Liberal, subliniind că, dacă formațiunea a rezistat peste 100 de ani, nu trebuie să își facă griji pentru viitorul pe care îl va avea peste câteva luni, precizeaza Agerpres.

„Am venit cu greu înaintea dumneavoastră și împreună cu dumneavoastră aici pentru a vă garanta viitorul strălucit al partidului nostru. Și pentru a vă garanta, alături de un om pentru care am prețuire deosebită și sper să treacă prin necazul pe care îl trăiește acum, domnul Vasile Blaga. Noi doi eram garanția și suntem garanția fuziunii acestui partid”, a afirmat Mircea Ionescu-Quintus.

Președintele de onoare al PNL a spus că are încredere în trăinicia și victoriile formațiunii politice.

„Cred în trăinicia și victoriile partidului nostru pentru că (…) sunt cel mai bătrân și mai vechi membru al PNL. Sunt membru al PNL de 80 de ani. (…) Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Vă închipuiți că nimic nu mi-a putut clinti sau mișca în vreun fel adeziunea la el și încrederea în el”, a subliniat Mircea Ionescu-Quintus.

El le-a transmis liberalilor că, dacă partidul a rezistat peste 100 de ani, nu trebuie să își facă griji pentru viitorul pe care îl va avea peste câteva luni.

„Dacă a rezistat mult peste 100 de ani, de ce să ne mai îndoim de viitorul nostru pe care îl asigurăm peste câteva luni sau săptămâni. (…) Nu am venit aici să vă vorbesc. Vorba multă sărăcia omului și suntem destul de săraci ca să mai și vorbim”, a spus președintele de onoare al PNL.

Liberalul a mărturisit că abia așteaptă să îl felicite pe noul președinte al PNL și să îl asigure de sprijinul său.

„Abia aștept (…) momentul în care să felicit pe noul președinte al PNL, să îl asigur de sprijinul meu și să vă asigur pe toți care luptăm pentru victoria PNL”, a conchis Mircea Ionescu-Quintus.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version