Social

Ministerul Energiei a semnat 22 de contracte de finanțare pentru investiții din Fondul pentru Modernizare

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat joi 22 de contracte de finanțare pentru investiții din Fondul pentru Modernizare: Programul-cheie 1: surse regenerabiile de energie și stocarea energiei.

Proiectele vizează sprijinirea investițiilor în noi capactități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la 71.504.371 lei, adică 14.371.582 euro, din care 66.558.182 lei (13.377.453) reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată prin Fondul pentru Modernizare.

Miniterul Energiei a precizat că capacitatea totală instalate prin aceste proiecte va fi de 10,29 MW.

„Semnarea acestor contracte reprezintă un nou pas important în direcţia tranziţiei energetice şi a atingerii obiectivelor asumate de România. Investiţiile în surse regenerabile de energie vor contribui la reducerea poluării şi vor asigura în viitorul apropiat facturi mai mici pentru administraţiile locale şi pentru universităţi. Aceste proiecte sunt esenţiale pentru a ne asigura că fiecare comunitate din România poate beneficia de energie curată şi accesibilă.

Până acum, doar în cadrul acestui apel prin Fondul pentru Modernizare, am reuşit să ajutăm peste 140 de comunităţi locale să investească în capacităţi de producere a energiei electrice pentru autoconsum, cu o valoare totală de peste 390 de milioane de lei, din care 330 de milioane de lei fonduri nerambursabile. Puterea totală instalată finanţată până în prezent este de peste 50 MW. În plus, toate aceste fonduri europene nerambursabile vor crea noi locuri de muncă în comunităţile locale. Ministerul Energiei va continua să dezvolte şi să sprijine programe care susţin energia sigură, la un preţ corect şi cât mai verde, pentru toţi cetăţenii”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Cine sunt beneficiarii contractelor de finanțare?

Instituția menționează că, prin semnarea acestor contracte, entitățile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum, modalitate prin care vor reuși să reducă costurile cu utilitățile. Totodată, aceasta ar fi o ocazie prin care banii economisiți să fie folosiți pentru alte investiții în comunitățile locale.

Consultați lista beneficiarilor contractelor de finanțare încheiate, mai jos:

  • COMUNA JIRLĂU, judeţ Brăila
  • UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA, judeţ Timiş
  • MUNICIPIUL GALATI, judeţ Galaţi
  • COMUNA GUSOENI, judeţ Vâlcea
  • COMUNA SINTEA MARE, judeţ Arad
  • COMUNA MĂICĂNEŞTI, judeţ Vrancea
  • COMUNA BOZOVICI, judeţ Caraş Severin
  • UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA, judeţ Suceava
  • COMUNA HĂRĂU, judeţ Hunedoara
  • COMUNA DOBREŞTI, judeţ Bihor
  • COMUNA CRISTEŞTI, judeţ Mureş
  • COMUNA VÂNĂTORI-NEAMŢ, judeţ Neamţ
  • COMUNA ŞOIMI, judeţ Bihor
  • COMUNA VLADIMIRESCU, judeţ Arad
  • JUDEŢUL NEAMŢ
  • COMUNA CĂUAŞ, judeţ Satu Mare
  • COMUNA NEGRENI, judeţ Cluj
  • COMUNA ZVORIŞTEA, judeţ Suceava
  • COMUNA DELENI, judeţ Iaşi
  • MUNICIPIUL RĂDĂUŢI, judeţ Suceava
  • COMUNA TEREGOVA, judeţ Caraş-Severin
  • COMUNA FOIENI, judeţ Satu Mare
Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version