Lacrimi înghețate în Apuseni

Avionul care s-a prăbușit ieri în Apuseni a demonstrat, pentru a câta oară, incapacitatea statului român de a reacționa în situații de criză. Cât s-au înșelat cei care au crezut că autoritățile au învățat ceva în urma accidentului din Muntenegru.

În continuare, procedurile pentru situații de urgență nu sunt nici pe hârtie, cei care ar trebui să coordoneze activitatea de salvare nu se cunosc nici la o zi după prăbușirea avionului. Softurile utilizate pentru localizarea raniților există, dar lipsesc cu desăvârșire, ar spune cu amărăciune Caragiale. Au costat sute de mii de euro, au îngroșat buzunarele celor care ciugulesc cu aviditate din banii statului, dar nu se pot utiliza când viața cetățenilor, a celor care au contribuit pentru achiziționarea lor, e pusă în pericol.

Softul de localizare al Poliției poate repera doar infractorii. Aseară, ar fi fost nevoie de autorizație specială pentru a putea fi folosit. Softul achiziționat de STS cu aproape jumătate de milion de euro reperează orice apel în cinci secunde. Cu toate acestea, aseară, au trecut mai bine de cinci ore până când locul accidentului a fost identificat.

În era vitezei și a tehnologiei, autoritățile române s-au mișcat precum melcul. Un localnic și un pădurar au ajuns la locul accidentului cu mult înaintea lor. Fără GPS, fără sisteme complicate de localizare.

Între bâlbele autorităților și pasarea responsabilității de la unii la alții, între localizarea greșită, de trei ori chiar, a locului accidentului, și vinovații care nu vor fi sancționați nici de această dată, s-au remarcat solidaritatea și spiritul de sacrificiu al moților din Apuseni. Ei au salvat cinci vieți. Statul a curmat două. Prin indiferență, prin lipsa de implicare și de reacție.

În urmă, în Apuseni, au rămas lacrimile înghețate ale fetei care a murit, din cauza frigului și care ar fi putut fi salvată dacă autoritățile ar fi intervenit prompt, la timp.