Politică

Klaus Iohannis: Trebuie să gândim politicile economice dincolo de ciclurile electorale

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis spune că este nevoie de o guvernare responsabilă și realistă, punctând că politicile economice trebuie gândite dincolo de orizontul ciclurilor electorale.

„Este important să gândim în perspectivă și să facem pe termen scurt ce știm că poate fi sustenabil pe termen lung. Avem nevoie de o guvernare responsabilă, realistă, care să treacă dincolo de termenul scurt și latura cantitativă în favoarea termenului lung și abordărilor calitative. Aceasta înseamnă consecvență pe calea reformelor, transparență și simplificare fiscală, decuplarea clientelei de orice fel de la banul public prin eliminarea corupției și reducerea birocrației”, a declarat marți Iohannis, la Palatul Parlamentului, la lansarea în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”.

El a precizat că un nou model de dezvoltare trebuie să înceapă cu regândirea profundă a relației dintre stat și cetățean.

„A fi cetățean nu înseamnă doar a avea obligații fiscale către stat, ci a avea și dreptul legitim de a pretinde de la stat corectitudine, tratament egal, eficiență în cheltuirea banului public, adică bună guvernare. Cred că o bună guvernare este aceea care susține performanța, stimulează producția și competitivitatea economică pentru a avea efecte certe în planul economiei reale, pentru a ridica valoarea adăugată și productivitatea”, a completat șeful statului, conform Agerpres.

Klaus Iohannis a subliniat că politicile economice trebuie gândite dincolo de alegeri.

„Este timpul să trecem dincolo de măsurile facile, fie ele fiscale sau monetare, adesea conjuncturale și cu beneficii doar temporare. De aceea sunt importante reformele reale pentru a ne consolida potențialul economic. Avem nevoie de o economie sănătoasă, care să nu stea un an în exporturi, un an în consum și altă dată în diverse alocări bugetare motivate electoral. Ca dovadă de responsabilitate trebuie să gândim politicile economice dincolo de orizontul ciclurilor electorale”, a spus șeful statului.

Președintele a arătat că România are un tablou macroeconomic bun, cu prognoze de creștere economică favorabile, de circa 4% anual, în condiții de stabilitate monetară și financiară.

„Este însă important să extindem premisele sustenabilității, pentru a avea o creștere economică sănătoasă și durabilă. Am traversat o criză economică severă, iar România încă stă confortabil, cu o datorie publică aflată sub 40% din PIB. Cu toate acestea, să nu acredităm dezvoltarea pe datorie, care poate deveni oricând nesustenabilă, și nici să neglijăm, din acest punct de vedere, povara deficitelor bugetare”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului a precizat că este esențială revigorarea investițiilor, în condițiile în care sectorul privat se găsește în plin proces de recâștigare a încrederii economice și a subliniat că la nivel guvernamental, însă, este prioritară întărirea capacității administrative în privința investițiilor publice, a căror execuție bugetară a fost, în ultimii ani, nefiresc de precară.

„Trebuie să recuperăm restanțele în materie de accesare a fondurilor europene, adică să normalizăm suportul financiar european”, a spus el.

Iohannis a subliniat că prin cota unică România este în prezent competitivă fiscal, precizând că aceasta este un avantaj important care merită păstrat nu doar pentru a spori atragerea de investiții străine, ci pentru a susține și capitalul românesc.

„Avem nevoie de politici pro-piață, care să încurajeze capitalul românesc, pentru ca întreprinzătorii români să consolideze clasa de mijloc și să devină vector de schimbare”, a declarat președintele, arătând, de asemenea, că politicile destinate mediului de afaceri au nevoie de soluții concrete, care să aducă transparență și predictibilitate.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version