Politică

Iohannis: Schimbarea prefecţilor şi subprefecţilor propuşi de PNL, ilegală

Publicat cu

pe

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră ilegală schimbarea din funcţii, pe criterii politice, a prefecţilor şi subprefecţilor care au fost propuşi de liberali.

A fost de aşteptat ca să solicite UDMR-ul aceste poziţii şi să le şi primească. Probabil vor fi şi alte schimbări, dar nu pot să spun că este un lucru normal, fiindcă toţi care au fost numiţi politic, adică miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, au fost retraşi, ceilalţi nu sunt numiţi politic, sunt funcţionari sau înalţi funcţionari publici. Că unii au fost propuşi de o parte şi alţii de altă parte… acum să dai afară funcţionari pe criterii politice mi se pare că e puţin ilegal în această ţară”, a declarat joi Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

La Sibiu, subprefectul Mircea Creţu, fost membru PNL, este în funcţie.

Premierul Victor Ponta a afirmat săptămâna trecută că au fost operate schimbări de prefecţi şi subprefecţi, dar a susţinut că acest lucru nu are nicio legătură cu ieşirea PNL de la guvernare.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version