Politică

Iohannis: PNL a dat în judecată Guvernul pentru ordonanţa care modifică legea alegerii preşedintelui

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat marţi, într-o conferință de presă, că liberali au dat în judecată Guvernul pentru aprobarea Ordonanţei 45/2014 şi cer anularea acesteia. Liderul liberal susține că aceasta modifică nepermis legislaţia specifică care se referă la alegerile pentru Preşedinţia României şi îi creează premierului Victor Ponta mai multe avantaje în alegeri.

Am dat în judecată Guvernul pentru anularea Ordonanţei 45/2014, Ordonanţă care modifică nepermis legislaţia specifică care se referă la organizarea alegerilor pentru preşedintele României. Noi am făcut atunci când a apărut ordonanţa, în repetate rânduri, apel la Avocatul Poporului pentru a ataca acest act normativ, din păcate nu s-a făcut acest lucru şi atunci ne-am simţit obligaţi să atacăm noi act act normative”, a spus Iohannis, conform Agerpres.

El a adăugat că într-un stat democratic, aşa cum este România, nu se poate ca Guvernul, condus de viitorul candidat la prezidenţiale, să modifice, cu foarte puţine luni înainte de scrutin, legislaţia care se referă tocmai la alegerile prezidenţiale.

Dacă ar rămâne nesancţionat acest act normativ, Victor Ponta, prin instrumentele guvernamentale, şi-a creat un avantaj competiţional, lucru pe care îl considerăm noi şi Comisia de la Veneţia că ar fi inacceptabil. Dacă rămâne aşa, va fi creată premisa unei fraude electorale masive, încurajând votul multiplu. Guvernul schimbă un articol de lege care introduce posibilitatea de a vota oriunde în ţară. E suficient să scrii o declaraţie pe propria răspundere că nu ai votat în altă parte şi nici nu vei vota în altă parte şi votul îţi este luat în considerare. Aşa ceva încurajează turismul electoral”, a mai spus Iohannis.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version