Politică

Iohannis: O echipă SPP va participa la o misiune în Libia

Publicat cu

pe

O echipă a Serviciului de Protecție și Pază (SPP) formată din 12 militari va participa timp de un an la o misiune sub egida Organizației Națiunilor Unite în Libia, informează președintele Klaus Iohannis printr-o scrisoare transmisă președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres.

„În temeiul și în condițiile Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea prim-ministrului Guvernului României referitoare la executarea misiunii de protecție a Reprezentantului special al Secretarului General ONU, șeful Misiunii de Sprijin a Națiunilor Unite din Libia, a adjunctului acestuia și a altor înalți demnitari ai ONU pe timpul prezenței acestora în zonă, de către o echipă a Serviciului de Protecție și Pază formată din 12 militari pentru o perioadă inițială de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii până la data la care Secretariatul ONU va notifica solicitarea de încetare a participării SPP la această activitate”, se arată în scrisoarea președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, fondurile financiare necesare participării României la misiune sunt asigurate de Organizația Națiunilor Unite, Serviciul de Protecție și Pază suportând cheltuielile aferente drepturilor bănești din țară, conform legislației în vigoare.

Secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici a afirmat, luni, la finalul Biroului permanent, că scrisoarea va fi transmisă la plen.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version