Politică

Iohannis: Nu voi negocia cu niciun politician

Publicat cu

pe

Într-o conferință de presă, Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a declarat luni că nu va negocia cu niciun politician pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, afirmând faptul că își dorește să obțină votul tuturor românilor.

„Nu voi negocia cu niciun politician, însă, ca să fie foarte clar, eu îmi doresc votul românilor, îmi doresc votul tuturor românilor care cred că eu pot să fac diferența în politica românească. Îi invit, îi rog să fie alături de mine, dar eu îmi doresc votul lor direct, vreau să am o relație directă cu alegătorul, nu prin intermediul unor politicieni. În consecință, nu voi negocia cu candidații care au ieșit din cursă. (…) Dacă mă vor căuta, probabil că mă vor căuta ca să-mi ofere sprijin. Orice cetățean este binevenit să-mi ofere sprijin, dar nu negociem”, a precizat Iohannis.

De asemenea, Iohannis a mai adăugat faptul că se adresează tuturor alegătorilor care vor să fie pe dreapta și vor să-l susțină, întrebat fiind dacă apelul său îi vizează și pe Monica Macovei, Elena Udrea, Călin Popescu-Tăriceanu, Teodor Meleșcanu.

„Apelul meu este la fel de valabil și pentru Crin Antonescu și pentru alții. Cine crede că putem să schimbăm lucrurile împreună, dacă dorește, să iasă în față și să o spună”, a afirmat Iohannis.

Iohannis a făcut apel și la electoratul lui Victor Ponta și la cel maghiar să-l voteze.

„Am un mesaj și pentru alegătorii lui Victor Ponta: nu o să negociez cu Victor Ponta, dar îi invit și pe alegătorii lui Victor Ponta care vor schimbarea să vină alături de mine”, a conchis Iohannis, invitând și comunitatea maghiară să-l voteze.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version