Politică

Iohannis, înainte de summit: Se vor discuta măsurile pe care le putem lua pentru a ameliora situaţia generată de fluxurile migratorii

Publicat cu

pe

Stoparea traficului de fiinţe umane, consolidarea eforturilor pentru salvarea celor în pericol pe mare, întărirea cooperării cu statele de origine şi de tranzit şi sprijinirea statelor membre cele mai afectate, sunt principalele direcții de acțiune pentru stoparea migrației care vor fi discutate în cadrul summit-ului extraordinar de la Bruxelles, a declarat joi președintele Klaus Iohannis.

În esenţă, se va discuta despre măsurile pe care Uniunea Europeană şi statele membre le pot lua pentru a ameliora situaţia generată de fluxurile migratorii din această regiune. Se conturează câteva direcţii de acţiune: stoparea traficului de fiinţe umane, inclusiv prin anihilarea reţelelor de traficanţi, prin capturarea şi distrugerea capacităţilor ilegale de transport, consolidarea eforturilor pentru salvarea celor în pericol pe mare, întărirea cooperării, sigur, cu statele de origine şi de tranzit şi, în final, sprijinirea statelor membre cele mai afectate”, a declarat Iohannis, într-o conferință de presă pe Aeroportul Henri Coanda, înaintea plecării la Consiliul European.

Nu în ultimul rând, este nevoie de măsuri credibile în sprijinul dezvoltării economice a ţărilor de origine, ca soluţie pe termen lung, de prevenire a migraţiei ilegale”, a completat șeful statului.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat pentru joi summitul extraordinar al Uniunii Europene pentru a formula un răspuns comun european la agravarea crizei reprezentate de fluxul de imigranți dinspre Africa de Nord.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version