Politică

Iohannis: E nevoie de o prezență avansată a forțelor NATO pe flancul estic, dar nu ca în Războiul Rece

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi că, în contextul acțiunilor Rusiei, va exista o prezență avansată a NATO pe flancul estic.

„Aceste acțiuni, care sunt anunțate și pregătite în Rusia, sunt dintre cele care ne fac pe noi să solicităm NATO o abordare echilibrată a flancului estic, dacă vorbim despre partea nordică unde avem Polonia și statele baltice și de partea sudică a flancului estic unde avem România și Bulgaria. Este evident că acest flanc are nevoie de o abordare echilibrată, asta însemnând că vom avea o prezență avansată a forțelor NATO și în partea de nord a flancului estic, dar e necesară și în partea de sud a flancului estic. Asta nu înseamnă că vom avea, ca pe vremea Războiului Rece, zeci sau sute de mii de soldați staționați pe acest flanc, însă după părerea noastră este nevoie de o prezență avansată a forțelor NATO, de exemplu prin exerciții militare comune. Avem foarte multe astfel de exerciții, tip, ne dorim mai multe”, a spus Iohannis cu privire la anunțul Federației Ruse de a trimite trei brigăzi suplimentare la granița cu NATO.

Șeful statului român a menționat că a propus și o prezență navală permanentă în Marea Neagră.

„În aceeași logică, ne dorim — și am propus acest lucru — să avem o prezență navală permanentă în Marea Neagră, care sigur va porni de la riverani, adică noi cu bulgarii și cu turcii, dar care în perspectivă trebuie să se integreze în abordarea NATO pentru partea sudică a flancului estic”, a afirmat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul întrevederii cei doi oficiali susținând o declarație de presă comună.

Secretarul general al NATO se află în România în contextul în care joi are loc inaugurarea scutului antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version