Politică

Iohannis, despre situația din USL: E o criză guvernamentală, nu există instabilitate

Publicat cu

pe

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă, întrebat despre apelul şefului statului la liderii USL, că îl poate „linişti” pe preşedintele Băsescu întrucât „starea de instabilitate nu există„, iar „ministerele, tehnic, funcţionează„, însă „s-a instaurat o criză guvernamentală„.

Nu cred că s-a instaurat un climat de nesiguranţă. Cu certitudine s-a instaurat o criză guvernamentală care va fi rezolvată într-un fel sau altul. Nu mi se pare o problemă majoră pentru România în această fază, indiferent dacă USL va cădea la pace sau vor fi necesare alte negocieri. România nu este nici în instabilitate, nici democraţia nu este în pericol. Pot să-l liniştesc pe preşedinte„, a afirmat Iohannis, într-o conferință de presă, conform Mediafax.

Potrivit acestuia, prelungirea unor negocieri politice nu înseamnă că „e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri la fel de grave şi groaznice„.

Chiar dacă şansele ca negocierile să aibă un rezultat favorabil scad exponenţial cu trecerea timpului, „ele nu ajung niciodată la zero” şi mai există o şansă de reuşită, a subliniat Iohannis.

În plus, când a fost întrebat dacă liderul PNL, Crin Antonescu, a negociat cu demisia din fruntea Senatului pe masă, Iohannis a răspuns: „Nu au fost hârtii pe masă, doar nişte alune„.

El a adăugat că nici ieşirea de la guvernare „nu a fost pe masă, lângă alune” şi că speră ca nici la reluarea negocierilor ieşirea de la guvernare „să nu fie pusă pe masă„.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version