Politică

Iohannis contestă una dintre legile justiției la CCR

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, vineri,o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Acesta este unul dintre cele trei proiecte de modificare a legilor justiției de către coaliția de guvernare. Cea mai importantă modificare adusă Legii 304/2004 este înființarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților, potrivit Hotnews.ro

Sezizarea a fost făcută în legătură cu 12 articole din această lege.

Președintele a anunțat miercuri că va retrimite tot pachetul de legi ale justiției la Curtea Constituțională și că va sesiza și Comisia de la Veneția în privința acestora. Cele trei legi, spune șeful statului, nu sunt în continuare conforme cu Constituția și cu standardele europene, chiar dacă s-au reîntors la parlament după decizii de neconstituționalitate date de CCR. El a mai făcut un apel către judecătorii CCR să nu se grăbească în judecarea acestei cauze.

„Nu putem să asistăm pasiv la o rescriere din mers a Constituției. Întregul pachet legislativ a fost adoptat de Parlament, atenție, într-o săptămână, și apoi, natural, au fost necesare mai bine de patru luni și trei decizii al Curții Constituționale pentru a corecta unele prevederi. Toate acestea dovedesc faptul că rezultatul deliberărilor parlamentare ar fi avut de câștigat dacă textele ar fi fost mai bine fundamentate și pe larg dezbătute”, a declarat președintele, miercuri.

„În mod evident, în forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiției nu corespunde nici exigențelor unui stat de drept și democratic, așa cum Constituția României proclamă emblematic în articolul 1, și nici așteptărilor românilor, care își doresc o justiție independentă, bazată pe lege și neinfluențabilă”, a mai adăugat Iohannis.

În sesizarea făcută către domnul Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, președintele Klaus Iohannis susține că „Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curții Constituționale și reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituționalitate adoptate de jurisdicția constituțională, încă mai conține unele prevederi neconstituționale”.

Pe 19 aprilie, CCR a admis contestațiile PNL și USR privind statutul magistraților, dar a respins sesizarea pe legea de organizare judiciară și legea CSM.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version