Politică

Iohannis: Condamn cu fermitate cazul revoltător de sclavagism de la Berevoești

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis condamnă cazul de la Berevoești și își exprimă speranța că măsurile luate vor transmite mesajul că astfel de situații nu rămân nepedepsite.

„Istoria recentă ne-a demonstrat încă o dată tragediile pe care le generează lipsa cooperării constante între instituțiile statului. Condamn cu fermitate cazul revoltător de sclavagism de la Berevoești, sper ca măsurile luate să transmită un mesaj clar că astfel de situații sunt inacceptabile și nu vor rămâne nepedepsite”, a spus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Procurorii DIICOT au găsit, în urma perchezițiilor efectuate miercuri la traficanți de persoane din localitatea Berevoești, județul Argeș, cinci victime legate în lanțuri, dintre care doi minori cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracționale structurate pe baza relațiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore și majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilități fizice sau psihice, cu situații materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat și prin obligarea la practicarea cerșetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire și de lipsire de libertate.

În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate la domiciliile membrilor grupărilor, unde erau forțate să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților, cât și în proximitatea localității.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version