Politică

Iohannis avizat urmărirea penală a lui Emil (Cico) Dumitrescu în Dosarul Revoluției

Publicat cu

pe

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției cererea de urmărire penală a lui Emil (Cico) Dumitrescu în Dosarul Revoluției. 

 

Președintele a avizat urmărirea penală a lui Emil (Cico) Dumitrescu pentru săvârșiriea de infracțiuni contra umanității.

Emil (Cico) Dumitrescu a fost căpitan de rangul I al Armatei, în 1989, și a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și de consilier de stat la Administrația Prezidențială. Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral și apoi viceamiral, după 1990.

Comunicatul Administrației Prezidențiale: 

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Dumitrescu (Cico) Emil, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.”

Tot în acest dosar sunt urmăriți și fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi viceprim-ministru, Teodor Brateş, fost redactor-şef adjunct al Redacţiei „Actualităţi” din TVR, generalul locotenent în rezervă Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version