Politică

Iohannis: Am convingerea că din noiembrie putem construi împreună România lucrului bine făcut

Publicat cu

pe

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat luni, la o întâlnire cu pensionarii, că este convins că, din noiembrie, va construi împreună cu cetățenii “România lucrului bine făcut” și l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că face promisiuni “pentru la anul”.

Oare câte promisiuni iluzorii am mai auzit de la tânărul prim-ministru şi câte dezamăgiri au urmat după ele? Guvernanţii nu ar trebui să se folosească de necazul şi greutăţile oamenilor pentru a mai obţine nişte voturi„, a spus Iohannis.

Candidatul ACL a prezentat programul său cu privire la pensionari și a subliniat că aceștia “vor avea un trai cu adevărat decent şi nu vor mai sta cu grija zilei de mâine atunci când economia va începe să se mişte, să producă şi să creeze locuri de muncă„.

În România lucrului bine făcut, care este viziunea mea, pensionarii au un trai decent în realitate, nu doar în promisiuni, şi sunt cu adevărat respectaţi. Prima dovadă de respect este chiar capacitatea societăţii de a oferit o viaţă mai bună seniorilor săi. Eu cred că teama să nu fie tăiate pensiile sau îndoiala că nu se vor putea plăti pensii nu au ce căuta în România secolului XXI. A plăti pensiile la timp nu este un favor pe care statul îl face, ci este o obligaţie a statului. Nu este un merit al Guvernului, ci o minimă dovadă de normalitate. Ca preşedinte, voi fi garantul că dreptul la pensie vă este garantat şi că guvernele care vor urma nu vor transfera propria lor incompetenţă în tăieri de pensii şi drepturi cuvenite în urma muncii (…) Nimeni nu are dreptul să vă reducă veniturile obţinute prin muncă cinstită. Ştiu că orice leu în plus contează, dar în România ultimilor ani ne-am obişnuit să ne mulţumim cu puţinul pe care ni-l dă Guvernul cu o mână, în timp ce ne ia cu două. Degeaba se mai dau câţiva lei în plus la pensii, în timp ce apar noi taxe şi preţurile cresc„, a mai spus Iohannis.

Liderul liberal a adăugat că românii vor avea în el un preşedinte care face lucrurile temeinic, cu seriozitate.

O prioritate a programului meu pentru România lucrului bine făcut o reprezintă sănătatea. Mă refer aici la investiţia în sănătate, la cheltuirea corectă şi eficientă a banilor publici, în favoarea pacienţilor şi la respectarea drepturilor pacienţilor. Sunt mult mai multe lucruri care se pot face dacă ar exista o dezbatere reală, un dialog între cei responsabili, între instituţii, dincolo de apartenenţa de partid. Noi toţi vă datorăm respect şi apreciere pentru o viaţă de muncă şi recunoştinţă, pentru lucrul bine făcut, pentru familiile voastre. Avem în 2014, la un sfert de secol de la Revoluţie, şansa de a aşeza România pe un drum al speranţei, al prosperităţii şi al respectului. Veţi avea în mine un preşedinte care vă respectă, care vă reprezintă cu decenţă şi care vă preţuieşte. Am convingerea că din noiembrie putem construi împreună România lucrului bine făcut„, a mai spus Iohannis.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version