Politică

Ioan Rus: Master Planul pentru Transporturi, aprobat până la finalul lunii mai

Publicat cu

pe

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat, joi, că în perioada 20-22 mai va avea discuţiile finale, la Bruxelles, pentru aprobarea Master Planului pentru Transporturi de Comisia Europeană şi a estimat că, până la finalul lunii mai, documentul va fi aprobat, inclusiv cu programul de implementare, relatează Mediafax.

Rus a precizat, joi, în cadrul Comitetului Executiv al PSD, la solicitarea premierului Victor Ponta, că, în pofida scrisorii adresate de parlamentarii opoziţiei Comisiei Europene pentru desecretizarea Master Planului, documentul este de mult timp pe site-ul ministerului de resort şi a fost discutat şi aprobat în unanimitate în comisia parlamentară pentru transporturi.

Ministrul Rus a admis că au existat o întârziere în a răspunde observaţiilor Comisiei Europene la faptul că Guvernul a alocat suplimentar 7 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură de transport, întârziere cauzată de demisia fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, dar a precizat că răspunsurile la toate observaţiile Comisiei au fost trimise în cele din urmă în timp util.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version