Politică

Întâlnire Ludovic Orban – Angela Merkel. Complotiștii din PNL mai așteaptă

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Ludovic Orban va avea astăzi o întrevedere cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul german Angela Merkel, conform unui comunicat remis duminică de PNL.

 

„În cursul zilei de luni, 14 mai a.c., preşedintele PNL, Ludovic Orban, va avea o întrevedere cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul Angela Merkel, începând cu ora 13:00. Marţi, 15 mai a.c., preşedintele PNL se va întâlni, la ora 14:30, cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum şi cu secretarul general adjunct, Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană şi internaţională al Konrad-Adenauer-Stiftung. Totodată, delegaţia PNL va mai avea întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri german, reprezentanţi ai guvernului federal pe probleme de energie şi ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar şi cu românii din Diaspora”, au anunţat reprezentanţii PNL, într-un comunicat de presă.

Vizita este „rezultatul colaborării foarte bune pe care PNL o are cu Uniunea Creştin-Democrată din Germania, în cadrul Partidului Popular European, deplasarea delegaţiei PNL fiind realizată în urma invitaţiei Fundaţiei Konrad-Adenauer-Stiftung„, se mai menționează în comunicatul de presă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, vizita oficială a președintelui PNL, Victor Orban, în Germania are loc în condițiile în care Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu nu numai că nu au acces în cancelariile europene, dar, prin acțiunile lor, plasează România la periferia Europei democratice și arată că nu au nicio reținere să ne scoată din Uniunea Europeană. Întâlnirea lui Ludovic Orban cu Angela Merkel exprimă o recunoaștere la cel mai înalt nivel că Partidul Național Liberal este cel mai important partid care apără și susține parcursul european al României.
Din delegaţia PNL care efectuează vizita în Germania în intervalul 13-16 mai fac parte secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, vicepreşedinţii PNL, Vlad Nistor şi Cristian Buşoi, europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat pentru Mediafax, că va efectua o vizită în Germania, unde urmează să aibă o întânire cu cancelarul Angela Merkel, însă nu a fost stabilit dacă ulterior va exista o declaraţie comună de presă sau dacă doar liderul liberal va susţine o conferinţă de presă. 
Plec într-o vizită oficială în Germania. Plec pe 13 mai şi mă întorc pe 16 mai. (…) Voi face declaraţii de presă după ce mă voi întâlni cu doamna cancelar Angela Merkel. Încă nu am stabilit dacă vor fi declaraţii comune, dar indiferent cum va fi eu o să dau o declaraţie„, a mai spus Orban.
Liderul PNL a mai declarat că în luna iunie va avea deplasări în Franţa şi Spania.

Întâlnirea cu cancelarul german pare să mai tempereze din eforturile de debarcare a lui Orban, făcute, potrivit unor surse, de Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu și Marian Petrache. Potrivit acelorași surse, cei trei au început o campanie de atacare a președintelui PNL în interiorul partidului, fără a găsi însă prea mulți susținători. Cei trei intenționau să propună convocarea Congresului și debarcarea lui Ludovic Orban.

Sursă foto: Facebook

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version