Politică

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei în iunie

Publicat cu

pe

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în iunie de 1.687 lei, cu 0,3% (5 lei) mai mare faţă de mai şi cu 5% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cele mai mari valori înregistrându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, arată INS, conform Mediafax.

Astfel, în extracţia petrolului brut câştigul salarial a fost în iunie de 4.707 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 981 lei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.334 lei, cu 0,3% mai mare decât în mai.

În iunie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare fluctuaţii ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (0,4%), administraţie publică (-0,1%), sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).

Indicele câştigului salarial real pentru iunie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,3%.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version