Politică

Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI

Publicat cu

pe

Horia Georgescu demisionează de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), după ce a fost reţinut de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, în dosarul privind retrocedarea unor imobile supraevaluate, de către Comisia din ANRP din care a făcut parte.

Horia Georgescu a fost reţinut luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de trei fapte de abuz în serviciu, pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Potrivit ordonanţei de reţinere emise pe numele lui Georgescu, în luna ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare.

În perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din care făcea parte şi Horia Georgescu, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de trei dosare, imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fiind supraevaluate. Procurorii precizează că valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 de euro (467.448.907 lei ).

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version